luni, 16 martie 2015

Cum să începem să facem creme homemade!

  Pentru a începe să facem creme în casă avem nevoie câteva ingrediente esenţiale : apă depurată, gelificant, emulsifiant, uleiuri vegetale şi active cosmetice, uleiuri esenţiale sau parfumuri cosmetice, conservant, testere turnesol pentru a măsura pH şi active pentru reglarea pH-ului ( dacă este nevoie).
  Aceste ingrediente se pot cumpăra online, de preferat cât mai multe produse de pe un singur site, pentru a economisi costul de transport, dar câteva ingrediente se pot găsi la supermarket, farmacii sau plafar ( de exemplu uleiurile vegetale, apa depurată ).
  Pentru a prepara crema avem nevoie de trei faze : faza A ( unde se amestecă apa cu gelificant), faza B ( unde se amestecă uleiurile cu emulsifiantul) şi faza C ( se adaugă activele cosmetice sau ingredientele termolabile). Fazele A şi B se încălzesc, separat, până ajung la temperatura de 70 grade, se amestecă cu ajutorul unui mixer vertical până când se albeşte ( sunt de ajuns 10-15 secunde), iar apoi se amestecă cu o spatulă, iar când e călduţă ( 35-40 grade celsius) se adaugă activele cosmetice sau substanţele termolabile. Se măsoară pH-ul, se reglează dacă e cazul, se adaugă uleiurile esenţiale şi/sau parfumul şi conservantul ( extrem de important ).
  Faza A: gelificantul folosit este guma xanthan, carbomer, sau un mix de amândouă. Carbomerul este o pulbere fină,de origine sintetică, care dă un gel extrem de dens, dar care din păcate la noi în ţară se găseşte extrem de greu. Dacă se gelifică cu guma xanthan : aceasta se dispersează în glicerină, se adaugă apa deasupra şi lasă câteva minute pentru a se hidrata bine, chiar dacă gelul se formează imediat. Dacă se foloseşte carbomer : se adaugă peste apă ( nu se amestecă!), se lasă la hidratat suficient timp. Nu se formează imediat gelul, apa cu carbomer trebuie tamponată cu câteva picături de soluţie de 20% de sodă caustică. Se adaugă picăturile ( 3-4 sunt suficiente), se amestecă cu o spatulă şi se formează un gel dens.Dacă se foloseşte un mix de xanthan şi carbomer se împarte apa în două şi se procedează ca mai sus. Atunci când se foloseşte gelul de carbomer se recomandă a se tampona după ce s-a emulsionat, înainte de a adăuga activele cosmetice.
  Faza B: conţine uleiurile vegetale şi emulsifianţii. Se încălzeşte la bain-marie până ajunge la 70 grade, se adaugă  peste faza A, se amestecă cu mixerul vertical până cînd se albeşte, după care se amestecă cu spatula până la răcire.
  Faza C : se adaugă activele cosmetice, cele în pulbere se dispersează în puţină apă (extrasă din cantitatea iniţială) sau în activele apoase, se amestecă până la răcire.Tot acum se adaugă uleiurile termolabile, sau gelul de aloe sau gelul de acid ialuronic ( se degradează cu căldura). Se adaugă conservantul, se reglează pH-ul dacă este nevoie, se adaugă uleiurile esenţiale adapte al fiecărui tip de ten, parfumul şi crema este gata.
  O atenţie deosebită trebuie să dăm şi containerelor unde punem crema noastră, care trebuie să fie curate şi fără impurităţi.


 

joi, 19 februarie 2015

Cum să reciclăm produsele cosmetice cu INCI nasol!

   Cosmeticele care le colecţionăm de-a lungul timpului sunt multe, iar când ne dăm seama că nu mai sunt pe placul nostru, ne-am schimbat punctul de vedere şi am trecut la folosirea produselor naturale, organice şi fără compuşi dăunători ne întrebăm dacă să aruncăm produsele vechi sau se pot reutiliza.
  Desigur le puteţi termina sau eventual face cadou prietenilor, rudelor,cunoştinţelor. Dacă nu vreţi să faceţi nici una nici alta, le puteţi folosi în alt scop decât cel pentru care au fost destinate.
  O listă cu metode de riciclare a cosmeticelor :
- balsam de păr - se poate folosi ca balsam de rufe ( o linguriţă de balsam la spălare), la spălarea mobilei ( diluat în apa de spălare funcţionează ca antistatic şi lucidează), se poate folosi pentru epilare în loc de spuma de ras ( înmoaie firul de păr);
-gel de duş/gel de baie - se poate dilui în apa de spălat pe jos, se poate adăga puţin în maşina de spălat pentru spălat rufe, se pot curăţa obiectele sanitare, maşina sau orice alt obiect vrem să curăţăm;
-crema de corp/ mâini - se poate utiliza pentru epilat, pentru scrub corp amestecată cu sare, zahăr sau făina de mălai sau ovăz, pentru a da luciu pantofilor şi genţilor din piele ( optime cremele cu siliconi);
-cremele de faţă - se poate folosi pentru mâini, sau transformată în scrub de faţă dacă e amestecată cu zahăr, miere sau cu făină de ovăz;
-deodorante spray- se pot folosi ca deodorant pentru cameră, pentru papuci, pentru baie;
-lapte detergent - a se folosi pentru curăţarea pantofilor şi a genţilor sau a coperţilor în piele;
-uleiul johnson sau alte uleiuri de faţă sau corp ( pentru cine nu ştie încă  este alcătuit 90-95% din petrolatum) - se poate folosi pentru a da luciu produselor din inox, ca lubrificant pentru balamale, ulei pentru mobilă, pentru a îndepărta ceara pentru epilat, ca scrub de corp amestecat cu granule exfoliante;
-şerveţele umede - bune pentru a face praful, a curăţa diferite obiecte;
-şampon - pentru a spăla lenjeria intimă, hainele, în special cele din lână, pensulele de machiaj, periile de păr, deasemenea se poate folosi pentru a spăla pe jos, obiectele murdare;
-ojele- cele colorate se pot folosi pentru a colora chei sau alte obiecte, pentru a ascunde scrisul de pe flacoanele care vrem să le reutilizăm, cele transparente se pot folosi pentru a proteja tastatura calculatorului, a telecomandei, se pot acoperi părţile metalice ale hainelor ( cele care ne dau iritaţii), sau se pot folosi pentru a opri găurile în colanţi;
-demachiantele şi tonicele se pot folosi pentru a spăla pensulele de machiaj sau pentru a curăţa obiectele sanitare;
-creioanele de ochi - se pot folosi pentru a scrie bileţele, a colora sau a trage linii de marcaj;
-balsamul de buze - amestecat cu zahăr se poate transforma într-un scrub pentru buze;
-rujul de buze - dacă se îndepărtează uşor se poate folosi pentru a trasa linii sau puncte de marcaj pe pereţi, gresie sau pavaj;
-fardurile de ochi sau faţă - amestecate cu apă se pot folosi pentru a colora cărţi sau desene.

  Sursa : http://lola.mondoweb.net/viewtopic.php?f=22&t=2793